Ardeau ca nişte facle vii,în vârf de firave tulpini.Îşi înălţau râzând zglobiiobrazul roşu dintre spini.I-am adunat cu mâini avare,am rătăcit în seara blândă,umplându-mi braţele de floareînvăpăiată şi plăpândă.Şi m-am întors într-un târziu,departe cîmpul rămânea,atât de singur şi pustiuîn urma mea.Dar când acasă-am încercatsă-i strâng într-un aprins buchet,toţi macii mei s-au scuturatca nişte lacrimi pe parchet
Ardeau ca nişte facle vii,
RăspundețiȘtergereîn vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi braţele de floare
învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur şi pustiu
în urma mea.
Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toţi macii mei s-au scuturat
ca nişte lacrimi pe parchet